La 36 de ani, și-a prelungit contractul cu Juventus Torino până în 2017

La 36 de ani, și-a prelungit contractul cu Juventus Torino până în 2017
Publicat: 20/11/2014, 14:55

Buffon va rămâne la campioana Italiei până în 2017, în timp ce Chiellini va juca pentru Juventus până în 2018.

„Este o zi emoționantă pentru mine. Sunt mândru să fac parte din istoria acestui club și sunt fericit să împart acest moment cu un jucător precum Giorgio Chiellini. Probabil, pentru mine este ultimul contract și singurul lucru care mă interesează acum este să ajut echipa să confirme la un nivel înalt. Juventus mi-a oferit totul în cariera de fotbalist”, a declarat Buffon.

Giorgio Chiellini, de zece ani la Juventus, a spus că este extrem de emoționat: „Sunt emoționat în acest moment. Sunt mândru că mă aflu aici, înconjurat de oameni dragi. În cei zece ani petrecuți la Juventus am crescut din punct de vedere profesional și uman. Pentru mine, Juventus este o familie și sper ca suporterii să fie mândri de mine până în ultima zi când voi fi pe teren”.

Gianluigi Buffon, în vârstă de 36 de ani, este căpitanul echipei Juventus Torino, în timp ce Giorgio Chiellini (30 de ani) este „vicecăpitanul” campioanei Italiei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit...
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a...
Medicul acuzat că a amenințat un șofer, în trafic, face primele declarații. "M-am simțit amenințat....
Invazie de alge la malul Mării Negre! În ce zonă a litoralului se manifestă acest...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Statul VREA BANI de la români. Decizia luată azi, 4 iulie: Clopoţelul va suna pentru...
Situație incredibilă. O tânără și-a dat părinții în judecată. Vaccinul, banii și „traumele”
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Cristina Spătar, mărturii sfâșietoare despre moartea mamei sale: ”Îmi rupea sufletul să o văd suferind”
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Test de cultură generală. Ce animal bea 600 de litri de lapte pe zi?
×